August Kovačec, Istreorumunjsko - Hrvatski Rječnik (s gramatikom i tekstovima)
(Dicţionar istroromân-croat (cu gramatică şi texte)

Ilustracije: Vera Kos Paliska, 378 p.

Znanstvena udruga Mediteran (Pula, 1998)

ISBN 953-96986-1-8


RECENZII ŞI PREZENTĂRI DE CĂRŢI

După Descrierea istroromânei actuale, Bucureşti, 1971, urmată de capitolul Istroromâna din Tratat de dialectologie românească, Craiova, 1984, p. 550-598, şi numeroase studii şi articole privitoare la istroromâni, publicate în diverse reviste de specialitate croate sau străine, A. Kovacec readuce în actualitate dialectul istroromân prin noua sa lucrare Istrorumunjsko-hrvatski rjecnik (s gramatikom i tekstovima).

Lucrarea, însumând 378 de pagini, a fost publicată în Biblioteca VERBA MORITURA I, colecţie al cărui redactor responsabil este prof. dr. Goran Filipi, fiind studiată în manuscris şi recomandată de doi cunoscători ai dialectului istroromân, acad. Vojmir Vinja, de la Universitatea din Zagreb, şi prof. dr. Goran Filipi, decanul Facultăţii de Filozofie din Pula a Universităţii din Rijeka.

Dorim să spunem, din capul locului, că A. Kovačec este unul dintre cei mai buni specialişti în dialectul istroromân, fapt dovedit prin toate lucrările sale. Elev al romanistului de prestigiu, acad. Vojmir Vinja, cel care, printre altele, a adus numeroase completări la Dicţionarul etimologic al limbilor romanice al lui Meyer-Liibke, tânărul asistent A. Kovačec a fost îndrumat spre studiul dialectului istroromân de către maestrul său şi ajutat să facă acest lucru temeinic. Una dintre condiţiile esenţiale ale reuşitei era cunoaşterea limbii române (alături de limbile cu care istroromâna a fost în contact, mai ales croata şi italiana.). Pentru a i se uşura învăţarea limbii române A. Kovačec a fost trimis ca lector de limbă croată la Universitatea din Bucureşti, în anii şcolari 1960-1962. în această perioadă el a fost ajutat să se iniţieze în dialectologia românească, la Centrul de Cercetări Fonetice si Dialectale din Bucureşti. Despre perioada în care a lucrat la acest institut, A. Kovačec spune următoarele: „Este pentru mine o plăcută datorie să adresez mulţumiri conducerii Institutului care mi-a pus la dispoziţie mijloacele tehnice necesare, precum şi specialiştilor de la Institut - în mod deosebit domnilor Andrei Avram, Marius Sala şi Valeriu Şuteu - care, în orice moment, au avut amabilitatea să-i dea sprijin unui începător în dialectologia românească " (p. 377).

Lucrarea de care ne ocupăm are trei secţiuni mari: Dicţionar (p. 17-230), Gramatică (p. 231-316), Texte (p. 317-375), precedate de un Cuvânt înainte (p. 7-15, în care se descrie conţinutul dicţionarului, cu indicaţii privind folosirea lui), Bibliografia (p. 369-373) şi un rezumat în limba română, intitulat Glosar istroromân-croat (cu gramatică şi texte) (p. 377-378).

Gramatica are următoarele capitole mari :

– Indicaţii sociolingvistice privitoare la istroromână şi la vorbitorii ei (cu următoarele subcapitole: Răspândirea şi numărul vorbitorilor, Idiom fără instituţii oficiale, Bilingvismul, Numele aşezărilor şi graiul locuitorilor lor, Originea istroromânilor şi a istroromânei, Românii din Krk şi istroromânii),

  – Fonologia (vocale, consoane),

– Morfologia (substantivul, adjectivul, articolul, adjective şi pronume determinative, verbul, adverbul, prepoziţia, conjuncţia),

– Particularităţi sintactice,

  – Lexic (Deosebiri lexicale dintre graiul din Jeiăn şi cel din sud, Unele caracteristici ale graiurilor istroromâne în comparaţie cu alte graiuri ale limbii române).

Capitolul Texte conţine 16 piese (trei din Suşnieviţa, două din Costârcean, câte unul din Nosola, Sucodru şi Gradine şi cinci din Jeiăn). Textele propriu-zise sunt precedate de o scurtă explicaţie privind felul în care a fost simplificată transcrierea, de lista localităţilor din care au fost culese, cu indicarea numelui şi a datei naşterii pentru fiecare informator. La începutul fiecărui text se dă un pasaj transcris fonetic, în sistemul impresionist al ALR, după care urmează textul redat într-o transcriere simplificată, fonologică, menţinându-se, în afară de ceea ce este distinctiv, şi „unele variante caracteristice care păstrează «culoarea locală» a pronunţării” (p. 377). Acest procedeu 1-am folosit, împreună cu E. Petrovici, în CL, IX, 1964, nr. 2, p. 208 şi urm.

În general, accentul nu a fost notat pe cuvintele monosilabice, cu piţine excepţii, ca: ói (p. 29), nói (p. 346), ó, óh (p. 346), stó (p. 348), cá, rém (p. 349). Forma neaccentuată om e notată în titlul articolului fără accent, dar de fiecare dată, în cele şapte exemple din cadrul articolului, e notată cu accent (p. 137). În schimb, accentul nu a fost notat pe cuvântul áli atât în Dicţionar cât şi, de 37 de ori, în texte. El putea fi notatáli sau putea să se explice că acest cuvânt poartă accentul pe a, fără a fi labializat. Se mai găsesc şi alte scăpări, inerente unor astfel de lucrări. Deşi pe cuvântul iuva, iuve accentul e notat atât în titlul articolului cât şi în opt dintre cele nouă exemple, într-unul nu e notat, la fel ca în textul XII (p. 348, rândul 3 de jos), dar notat, de la acelaşi vorbitor, în textul XI (p. 346, ultimul rând). Acestea nu sunt considerate de noi grejeli, ci simple scăpări de notare sau, mai degrabă, scăpări la culegerea computerizată. În aceeaşi categorie menţionăm de-Iâcu şi aţele, în loc de de-I ácu şi aţele 'dă-i acul şi aţa' (p. 26, s. v. âţe). Mai amintim câteva astfel de scăpări: bacalâin, în loc de bacalâiu 'morunul', în exemplul [mulâra] l-av abătut ca si când bacalâin '[femeia] 1-a bătut de parcă [era] morun' (p. 35, s. v. bacalâ). Că e o greşeală de culegere o dovedeşte acelaşi citat folosit corect la p. 20 (s. v. abate), în exemplul mâne, t-ai nuste caro se marânke 'mană, aceea e ceva ce se mănâncă' (p. 112, s. v. mâne), t-ai trebuie înlocuit cu ţa-i. Pe aceeaşi pagină (s. v. măre) se dă exemplul măr munţ, tradus în croată prin velika svadba 'nuntă mare'; munţ trebuie înlocuit prin nunţ. Nunţ e un plurale tantum şi are sensul 'nuntă' (cf. CL, IX, 1964, nr. 2, p. 198-199), cuvânt atestat şi glosat corect de A. Kovacec (p. 130).

La prepoziţia na, alături de exemplele corect folosite, apare cuvântul naópac, care nu are ce căuta acolo. El nu are nimic comun cu prepoziţia amintită, ci este un cuvânt împrumutat din croată (naopako 'invers, contrar, pe dos, anapoda'), cuvânt ce se află ca titlu de articol (p. 124).

Se mai observă şi câteva trimiteri la cuvinte inexistente. Astfel, de la află, se trimite flâ. De altfel, ţorra&flâ e tratată în titlul articolului află, cu indicaţia că ea se foloseşte în satele din sud. în acest caz trebuia să se dea fornra/Jîla locul său alfabetic, cu trimitere la află, fărăasemaitrimitedelaa//<îk//<i

De la ânc, anca se trimite la ânţa, care nu există nici în Dicţionar, nici în textele publicate de A. Kovacec. Cu acelaşi sens, autorul înregistrează alte două articole anca, ance şi ânţ, ânta, cu trimiteri încrucişate corecte. Forma ânţa există în istroromână şi a fost atestată de Sextil Puşcariu în textele 7/33 şi 28/10 din vol. I al monografiei sale Studii istroromâne.

La verbul ară (p. 23) e dat exemplul üiva arate 'loc, ogor arat'. Nu credem că ar fi fost greşit dacă autorul ar fi dat în dicţionarul său şi adjectivul arăt.

La verbul are, cere, fâre se dă şi forma de participiu trecut cerşit, ilustrată prin trei exemple: cerşit-a şi cerşit rent'e 'a căutat şi a căutat mai departe', se ai că cerşit ai ânc aflat 'dacă aia ai căutat, ai aflat aici', ie t-av cerşit ân sâmân 'el te-a căutat în iarmaroc', dar la pagina următoare apare un articol care redă verbul tranzitiv cerşi, cerşi, 'a căuta', cu exemplul: pre tot am cerşit câlu ali nu l-am aflat 'peste tot am căutat calul dar nu l-am afla'. Urmează imediat articolul cerşit, cerşit, cu indicaţia că reprezintă participiul trecut al verbelor care (cere, ţere) şi cerşi. Pe bună dreptate autorul arată astfel că există două verbe care (cere) şi cerşi.

Numărul articolelor din Dicţionar trece de 3 300 şi se referă numai la cuvintele atestate în textele culese de autor. Numărul real al articolelor este însă mai mic, dacă avem în vedere că unele variante sunt definite fiecare la locul său alfabetic: asâ (p. 24), cu trimitere la să, aşă, şă, şi aşă (p. 25), cu trimitere numai lasă şi şă. Există, de asemenea, articolele diferite (p. 170) şi şă (p. 188), definite fiecare, având şi trimiteri încrucişate. Tot astfel avem forma scule (p. 173) 'gaură', cu indicaţia că circulă în Suşnieviţa, şi cu trimitere la scule (p. 189). Alături de forma din titlu, care are indicaţia că circulă în satele din sud şi la Jeiăn, e dată şi varianta scule de la Suşnieviţa, definită, ca şi în primul caz, prin rupa 'gaură'. Aceeaşi situaţie se găseşte şi în cazul adjectivului (scur), scure, scuro (p.174), cu indicaţia că la Suşnieviţa se rosteşte şi şcur, -e, -o 'întunecat, obscur', şi că el se foloseşte şi substantivat, cu înţelesul de întuneric. Cuvântul, considerat adverb, e tratat şi la litera Ş: şcuro (p. 189), ilustrat de exemplul ie şcuro ca şi córbu 'e întunecos ca şi corbul'. Credem că, în acest caz, mracno are, pentru istroromâni, sensul 'negru'.

Astfel de situaţii se datorează inexistenţei unui grai standard; de aci apare dificultatea, e drept, adesea subiectivă, de a stabili care e cuvântul de bază şi care e varianta. S-ar putea lua în calcul extinderea geografică, dacă ea e cunoscută, sau apropierea de etimon.

Numărul real al articolelor din Dicţionar s-ar fi redus şi dacă autorul nu ar fi tratat ca articole separate formele reflexive ale verbelor. Astfel, găsim tratate separat verbele ascúnde (tranzitiv) şi ascúnde se (reflexiv), abate şi abate se, acaţă şi acaţă se, ruyă şi ruyă se etc. Sunt şi cazuri în care gerunziul e tratat separat de infinitiv. Astfel, găsim articolele ară şi aronda, âmnă şi âmnanda, mnă şi mnânda, trăze şi tragânda. Numărul articolelor s-ar fi redus şi dacă autorul nu ar fi dat articole separate pentru fiecare sens al unor cuvinte, ca în cazul lui ântre (două articole), ântru (trei articole) etc.

Faptul că unele cuvinte sunt definite în mai multe locuri nu constituie o greşeală; poate fi în avantajul utilizatorului textelor şi al dicţionarului, care găseşte mai repede sensul unui cuvânt. Este dreptul fiecărui autor de dicţionare să-şi stabilească propriile norme de redactare.

Ca şi în transcrierea ALR, majusculele nu sunt notate, cu excepţia adjectivului lovrânţi (locuitori ai satului Lovran), care a fost redat în transcrierea simplificată a textelor VIII (p. 342) şi IX (p. 343) cu majusculă, sub influenţa grafiei croate, în Dicţionar, atât substantivele comune cât şi adjectivele care indică apartenenţa la o localitate sau la un popor sunt notate, în dialect, cu iniţiale minuscule, dar glosate cu iniţiale majuscule (lovrânţi - Lovranci, ivâne - Ivanje, Ivanjdan, vlah - Istrorumunji).

În privinţa transcrierii, mai observăm că š a fost redat prin s, în timp ce z a fost menţinut. E posibil ca la baza menţinerii lui să fi stat dorinţa de a nu fi confundat cuj din grafia croată, care-1 redă pe i. Înlocuirea lui c croat prin / ne duce la concluzia că menţinerea lui z e o simplă scăpare.

În încheiere dorim să subliniem că lucrarea discutată este deosebit de valoroasă, atât prin materialul ce-1 conţine cât şi prin competenţa cu care a fost descris şi interpretat. Scrisă în limba croată, ea se adresează, în primul rând, cunoscătorilor acestei limbi. Romaniştii, cei mai interesaţi în a studia o astfel de lucrare, au la îndemână lucrările autorului amintite la începutul prezentării, mai ales pentru partea teoretică şi pentru descrierea gramaticii. Publicarea în întregime a glosarului istroromân, cu definirea termenilor în limba română, ar fi deosebit de utilă pentru cercetătorii care nu cunosc croata, romaniştilor şi, mai ales, romaniştilor.

Acum, când istroromâna mai trăieşte prin puţinii oameni din generaţia vârstnică şi mijlocie, când copiii, putini la număr, nu o mai vorbesc, când stingerea ei este iminentă, trebuie să ne exprimăm recunoştinţa faţă de acei oameni care şi-au dedicat ani din viaţă pentru studierea şi descrierea acestui dialect. Munca de teren se face cu privaţiunile şi sacrificiile pe care dialectologii şi le asumă în mod conştient şi voluntar.

Cinste acelor oameni care, susţinând adevărul ştiinţific, studiază şi descriu graiurile istroromânilor, acum, când pseudosavanţi, şovini şi retrograzi, care-şi etalează titlurile de doctori în ştiinţe şi de profesori, neagă pur şi simplu, împotriva tuturor evidenţelor, existenţa istroromânilor şi apartenenţa lor la neamul românesc. Astfel de „savanţi" îi consideră pe istroromâni protocroaţi şi le găsesc originea prin secolul al XIV-lea înainte de Cristos. Articolele lor, publicate prin reviste ştiinţifice sau prin ziare de mare tiraj, sunt nocive pentru istroromânii care nu au cunoştinţele filologice şi istorice necesare pentru a le înţelege absurditatea, dar îi descalifică pe autorii lor în faţa adevăraţilor savanţi, corecţi şi obiectivi, care nu se pot coborî la nivelul lor pentru a-i combate.

Unul dintre aceştia din urmă, savant de mare clasă, prieten sincer al românilor, este academicianul August Kovacec.

PETRU NEIESCU
Institutul de Lingvistică si Istorie Literară
„Sextil Puşcariu" Cluj-Napoca, str. E. Racoviţă, 21


Author

August Kovačec (r. 1938.) redoviti je profesor povijesti francuskog jezika i romanske lingvistike na Filozofskom fakultetu u Zagrebu. Nakon studija francuskog jezika i književnosti i ruskoga jezika u Zagrebu (1956.-1960.) bio je lektorom hrvatskoga jezika na Filološkom fakultetu u Bukureštu (1960.-1962.). Doktorirao je 1965. na Filozofskom fakultetu u Zagrebu. Bavi se osobito proučavanjem malih jezičnih enklava (istrorumunjski, židov-sko-španjolski,...) i proučavanjem jezičnih doticaja.

Izvor:

  • Review - DACOROMANIA, serie nouă, VII – VIII, 2002 – 2003, Cluj-Napoca, p.313- 342. Courtesy of Prof. Petru Neiescu, U. of Cluj, Bucharest, Romania

  • Biography and photograph - book jacket


Main Menu


Created: Wednesday, August 10, 2005; Last updated: Sunday, April 11, 2021
Copyright © 1998 IstriaNet.org, USA